ORASUL BROSTENI

DESPRE ORASUL BROSTENI

            Oraşul Broşteni se află amplasat în partea de sud-est a bazinului Dornelor pe cursul mijlociu al râului Bistriţa, fiind imprejumuit de munţii Bistriţei şi munţii Stânişoara având următoarele coordonate geografice 47 14’20’’ latitudine nordica şi 23 21’10” latitudine estica.

Localiatatea se învecinează la nord cu comunele Crucea şi Ostra din judeţul Suceava, la sud comuna Bilbor din judeţul Harghita, la est comuna Borca din judeţul Neamţ iar la vest comuna Panaci din judeţul Suceava.
Suprafaţa localităţii este de 42.430 hectare din care peste 35.000 de hectare este acoperită cu păduri şi terenuri cu vegetaţie forestieră.
Oraşul are un număr de 6.795 de locuitori care locuiesc în cadrul oraşului şi în satele componente ale acestuia: Cotârgaşi, Holda, Holdiţa, Frasin, Pietroasa, Dârmoxa.
Cea mai veche menţiune documentară ce se referă direct la zona Broştenilor este documentul dat de Moise Movilă  din Hârlău la 26 octombrie 1630, reprodus şi de N. Iorga . Acest document reproducea „Uricul cel vechiu” dat de Ştefan cel Mare în 1488, prin care făce o danie ce înzestrează mănăstirea Voroneţ cu o moşie – branişte- în care întra şi partea din valea Bistriţei ce formează astăzi localităţile Broşteni şi Crucea.
Teritoriul localităţii a făcut parte din braniştea mănăstirii Voroneţ din 1488 până în anul 1807.
Din anul 1807 Broştenii intră în stăpânirea familiei Balş care o stăpâneşte până în 1877.  În  aceasată perioadă localitatea cunoaşte importante progrese economice, în această zonă îşi fac apariţia negustorii de lemne turci,evrei, italieni, se îmulţesc fierăstraiele pentru lemn, se dezvoltă creşterea animalelor.
Din anul 1877 Broştenii intră în stăpânirea Casei Regale, fiind proprietatea lui Carol I, care o cumpără de la urmaşii lui Al. Balş.
Epoca modernă a constituit pentru localitatea Broşteni o perioadă de mari schimbări şi progrese.
            La începutul perioadei comuniste s-a încercat, dar fără succes cooperativizarea zonei prin infiinţarea unei gospodării agricole colective care se va desfiinţa în 1964.
            Comuna în perioada 1960-1970, de dezvoltare industrială a ţării cunoaşte o dezvoltare de amploare prin intensificarea cercetărilor geologice în zonă şi darea în exploatare a unor importante zăcăminte naturale de minerale utile de la Leşu Ursului, care a atras în zonă mai mulţi muncitori, lucru ce a dus la sporirea populaţiei şi construirea în centrul de localitate a unui număr mare de locuinţe în blocuri (peste 1000 de apartamente). În această perioadă în zonă a existat o intreprindere forestieră, o secţie de confecţii,  o intreprindere de prospecţiuni geologice, în 1993 se construieşte o nouă şcoală.
            După evenimentele din 1989 efectele economiei de piaţă şi a restructurări economice la nivel naţional şi-a făcut efectele şi-n localitatea Broşteni prin faptul că economia zonei începe să decadă, în aceast  sens exploatările minere din zonă au ajuns actualmente să fie închise ceea ce a dus la o creştere a numărului de şomeri şi la scăderea numărului de locuitori.

PRIMAR



NICOLAE CHIRIAC


DECLARATII DE AVERE SI INTERESE
2012                           2013

HARTA BROSTENI

DECLARATIILE DE AVERE SI DE INTERESE ALE ALESILOR LOCALI DIN ORASUL BROSTENI

CHIRIAC NICOLAE                  2012          2013

RUSU VASILE                          2012           2013

MOLODESCHI MIHAI           2012            2013


LUNCAŞU NICULIŢĂ             2012           2013

DANCI TEOFIL                       2012            2013


BARAN DORU-BENONE       2012           2013


ILIŞANU CEZAR                    2012            2013


AŞCHIOPOAIE DUMITRU   2012           2013

CIMPOEŞU PETRISOR         2012           2013


BALAN GHEORGHE            2012            2013


IVAN GAVRIL                        2012            2013


CHIRILĂ STELIEAN            2012             2013


ŞANCARIUC-COSTACHE ŞTEFAN        2012  2013


BAROIU CONSTANTIN       2012            2013


PĂUŞERIU MIRCEA            2012             2013


HÎJ CONSTANTIN                2012             2013



VIDEO - "TOAMNA LA BROSTENI"


Va prezint in acest articol cele mai importante momente ale Serbarii "Toamna la Brosteni" si "Ziua crescatorilor de animale"

DESCHIDEREA SARBATORII "TOAMNA LA BROSTENI" SI "ZIUA CRESCATORILOR DE ANIMALE"
 

ARTISTI DIN BROSTENI


ANSAMBLUL FOLCLORIC "IZVOARELE BORCUTULUI" DIN COMUNA BORCA  


 INVITATI DE SEAMA


SLUJBA DE MULTUMIRE PENTRU FAMILIILE CARE AU IMPLINIT 50 DE ANI DE LA CASATORIE SI CUVANTUL DOMNULUI CATALIN NECHIFOR


 RECITAL VICTOR SOCACIU
 

RECITAL CIRO DI LUCA


RECITAL LORENNA


BROSTENI IN ZI DE SARBATOARE


Ziua de 14 octombrie a fiecarui an, ziua in care se praznuieste sarbatoarea Sfintei Paraschiva, este pentru oamenii din Brosteni o zi aparte.
S-a incetatenit obiceiul ca in duminica din jurul acestei date sa se organizeze o sarbatoare a locuitorilor din Brosteni.In anii trecuti sarbatoarea era organizata de "Federatia crescatorilor de animale din zona de munte " din Vatra Dornei sau de Asociatia crescatorilor de animale "Ciobanasul" din Brosteni ,avand caracter de expozitie de animale.Anul acesta sarbatoarea a fost organizata de catre Primaria Brosteni, Consiliul Local, Caminul Cultural Brosteni si Asociatia "Ciobanasul",cu sprijinul sponsorilor locali, avand mai mult caracterul de spectacol.
Membrii Asociatiei "Ciobanasul" au expus cele mai frumoase exemplare din turmele de oi,iar la stana s-a servit,celor ce le-au trecut pragul,produse traditionale : balmos,cas dulce,tocana de oaie...

Spectacolul prezentat a fost de zile mari.
 "Asa ceva nu a vazut Brosteniul !" a spus toata lumea.
Au fost prezenti artisti din Brosteni,ansambluri folclorice si solisti vocali,apogeul spectacolului fiind recitalurile artistilor Victor Socaciu,Ciro di Luca si Lorena.

Voia buna a fost intretinuta cu mici,bere,berbeci la protap,clatite uriase,must,vata de zahar,carnaciori,dulceturi si bauturi din fructe de padure si multe alte "scofeturi" oferite de comerciantii din zona sau veniti din alte localitati.

 Un moment deosebit al acestei sarbatori a fost sarbatorirea familiilor ce au implinit 50 de ani de la casatorie,moment care a fost binecuvantat de un sobor de preoti de la bisericile din Brosteni.
Daca doriti sa vedeti cronica in imagini a acestui eveniment dati un click AICI
Videoclipurile realizate la acest eveniment sunt AICI

SEDINTA DE CONSTITUIRE A CONSILIULUI LOCAL AL ORASULUI BROSTENI

SEDINTA CONSILIULUI LOCAL DIN 25 IUNIE 2012

Astazi,25 iunie 2012 a avut loc sedinta Consiliului Local al Orasului Brosteni, avand ca ordine de zi urmatoarele :
  1. Alegerea membrilor Comisiei de validare;
  2. Validarea mandatelor consilierilor locali;
  3. Depunerea juramantului de catre consilierii locali;
  4. Alegerea presedintelui de sedinta;
  5. Prezentarea hotararii judecatoresti de validarea mandatului de primar si depunerea juramantului de catre primar;
  6. Alegerea viceprimarului;
  7. Aprobarea numarului,denumirii si componenteri comisiilor de specialitate pe diferite domenii de activitate;
Vom reveni cu detalii intr-un articol viitor.












































 Vezi mai multe fotografii AICI